Arhitectul-șef al județului, ales primar de oraș/Va conduce Albinaria, orașul “desenat” de elevii de clasa a 4-a de la Racoviță după principii sănătoase de urbanism
Elevii din clasa a IV-a, de la Colegiul National „Emil Racovita” din Cluj-Napoca l-au ales primar pe arhitectul-șef al județului, Claudiu Salanță, după ce acesta i-a ghidat timp de un an de zile în lumea arhitecturii și urbanismului și au planificat împreună un oraș, Albinaria. Un oraș construit democratic, după un regulament prestabilit și votat dar și respectat de toată lumea în practică.
Primul lucru după ce a fost numit, a explicat Claudiu Salanță pentru Actualdecluj.ro, a fost să răspundă la întrebarea: „Câți bani avem pentru investiții?”. „Copii/locuitorii din Albinaria s-au dovedit extrem de pragmatici. Așa că, buget de 10 milioane le-am oferit”, a mai spus arhitectul-șef al județului.
Orașul Albinaria, „desenat” și ridicat ca machetă de elevii de la Colegiul National „Emil Racovita” din Cluj-Napoca, cu un parc imens în mijloc și case sau blocuri în jur, a fost adus în centrul Clujului, la centrul de tineret de pe strada Iuliu Maniu și tras în multe cadre de arhitectul-șef, o altă muncă în calitate de primar ales pe care Claudiu Salanță a făcut-o. Cum s-a ajuns aici?
„Timp de un an, am descoperit împreună ce înseamnă proporțiile, jucându-ne cu un omuleț LEGO și construindu-i obiecte de mobilier, cum se desenează planurile de arhitectură și legendele, ce înseamnă simbolurile de pe planșe, cum lumina și umbra influențează poziționarea clădirilor. Am explorat zona, identificând clădirile frumoase și înalte și ne-am jucat de-a reporterii, întrebând oamenii ce le place în zona în care locuiesc. Am învățat despre modulorul lui Le Corbusier, despre dimensiunile corpului uman și cum influențează acestea spațiile. La final, copiii au planificat, gândit și construit macheta cartierului Albinaria. Pentru asta am organizat alegeri — au fost aleși trei consilieri, am desemnat un urbanist excelent care să coordoneze planul, un consilier al primarului care să-l ajute în administrare, și arhitecți, constructori care să realizeze macheta. Au decis ca orașul lor să aibă în centru un #parc unde să se poată juca toți #împreună, dar și o școală, o cafenea și o florărie. Și-au construit căsuțele, după un regulament stabilit și votat în prealabil, au dat denumiri străzilor și au hotărât că mai este nevoie și de câteva clădiri: birouri, un spital, un cabinet veterinar, un magazin și un institut de botanică în care să păstreze semințe rare. S-au comportat ca niște cetățeni responsabili și implicați, discutând și ajustând lucrurile în funcție de necesitățile și dorințele tuturor”, a explicat Claudiu Salanță cum s-a trezit ales primarul orașului Albinaria, fără să candideze.
Elevii de la Racoviță l-au propus direct, l-au ales și apoi l-au numit.
Toată treaba electorală s-a pretrecut în programul De-a arhitectura — un program prin intermediul căruia un arhitect voluntar face echipa cu un profesor și predă, sub forma educației prin experiment (prin joacă), arhitectură și urbanism.
„Este o experiență unică să poți să te rupi, pentru o oră, din rutina zilnică și să te transpui în lumea jocului, să simți entuziasmul lor, bucuria de a învăța ceva nou, de a discuta despre arhitectură și de a-i învăța denumirii și nume din domeniul arhitecturii, jucând „Spânzurătoarea”. Am reușit să facem toate acestea datorită unui dascăl dedicat și implicat, care și-a dorit să ofere această experiență copiilor prin participarea în program și fără de care nimic nu s-ar fi întâmplat. Sistemul de educație are nevoie să fie ghidat de profesori precum Anca Borzu, care este un adevărat fanion în sistemul educațional. De asemenea colegele arhitecte Eliza Jurca și Simona merita întreaga mea recunoștință pentru ceea ce fac în coordonarea locală a programului. Sunteți minunate! Mulțumesc copiilor minunați și doamnei învățătoare Anca Borzu, care m-au primit călduros în mijlocul lor, colegelor Eliza și Simona, precum și părinților acestor copii extraordinari. Trăiesc cu convingerea unui optimist incurabil, un optimist care crede că avem o șansă de a avea orașe, spații și construcții frumoase dacă ne implicăm în a construi o cultură a arhitecturii și cei mici sunt speranța noastră a tuturor. Ei sunt viitorul!”, a fost primul discurs de primar al arhitectului-șef Claudiu Salanță la preluarea funcției.
În orașul Albinaria a ales să locuiască deja și un celebru La Bubu :).