Poveste de licean

Stimați invitați,
Dragi colegi și elevi,

Mulțumesc și eu tuturor celor care au răspuns invitației noastre de a fi prezenți azi, aici, pentru a aniversa împreună 90 de ani de istorie racovițistă. Mulțumesc în mod deosebit racovițiștilor de ieri și de azi, care și-au găsit timpul necesar de a completa ghidul de interviu sau de a răspunde întrebărilor adresate de elevii actuali ai colegiului. Pentru cei din urmă acest exercițiu a însemnat foarte mult, s-au simțit importanți prin faptul că au reușit să stea de vorbă cu racovițiștii de ieri, care, azi au ajuns mari personalități, v-au admirat și apreciat și chiar le-ați devenit modele.

Și pentru a reuși să fiu cât mai scurtă în prezentarea mea încep cu două întrebări pe care mi le-a adresat prin e-mail, acum câteva săptămâni, dl. dr. Marius  Rimbașiu, generația 1957, care locuiește actualmente în Germania.

1. „Stimată doamnă profesoară – De ce trebuie să ajungă acest „interviu” relativ intim la dumneavoastră, o persoană despre care eu nu știu absolut nimic?
2. În ce scop s-a făcut acest interviu și ce veți face cu materialele strânse de la noi, înțelegând că astfel de chestionare au primit toți colegii mei.?”

Firesc, aceste întrebări și le-au pus probabil mulți dintre dumneavostră, fără însă să mi le adresați, acum în acest cadru voi răspunde acestor întrebări firești.

 Sunt profesoară de istorie a acestui colegiu, care alături de colegii și elevii mei, am dorit să aflăm povestea dumneavostră de licean, care apoi să ne ajute să conturăm o poveste mai cuprinzătoare care să redea cei 90 de ani de învățământ românesc în Racoviță, de fapt în Școala civilă de băieți, în Liceul de Aplicație și S.P.U., în Școala Medie nr. 4 și în sfârșit în Liceul Emil Racoviță. De ce atâtea întrebări în ghidul de interviu? – Pentru că ele ne-au ajutat să intrăm în „intimitatea” diferitelor generații, să vă cunoaștem pe dumneavoastră în anii copilăriei și adolescenței, să vă cunoaștem colegii, profesorii, oamenii de serviciu, secretarele etc.. Ne-au ajutat să vă însoțim din umbră la spectacole și în excursii, la sălile de sport sau în parcul sportiv, să vă urmărim jucând „lapte gros”, fotbal și baschet în curtea școlii, să simțim alături de dumneavostră fiorii primei iubiri, dar și regretele iubirilor neîmpărtășite. Am invidiat-o pe adolescenta admirată de un coleg, care primește cadou „o pungă de nisip de la Nisipurile de Aur” din Bulgaria, prin anii `80. V-am urmărit la ore, dar și la serile de dans din sala de sport sau la majoratele, banchetele de la Casa Universitarilor sau de la Belvedere. Ne-am distrat de năzbâtiile pe care le făceați și de care vă aduceți cu plăcere aminte. Am citit și povești triste, dar peste care ați reușit să treceți cu fruntea sus. Am reușit să ne întoarcem în timp, dar să rămânem în prezent și cu ajutorul pozelor trimise de dumneavoastră care surprind festivități, petreceri, ore la clasă, competiții sportive, concursuri de șah etc., să admirăm moda timpului – de la moda malagamba – la moda trapez, apoi blugi, să iubim și noi acel chipiu ajuns un simbol al liceului. Am trăit alături de dumneavostră frumoasele și atractivele ore de matematică alături de cei trei M – Mărgineanu – Matei – Mătieș, am îndrăgit-o și noi pe „doamna Chimiuța”, l-am admirat pe domul Samson Cozonac, celebrul profesor de fizică, dar și pe domnul Scurtu, profesorul de română sau doamna Olimpia Comșa pentru simțul său pedagogic. Am trecut peste ani și am revenit la generațiile mai recente, care la fel și-au iubit profesorii, i-au admirat și apreciat pentru calitățile profesionale și umane, le-au mai dat câte un nume, care cu timpul s-a încetățenit,  devenind cu mult mai cunoscut decât cel din actul de identitate. Toate aceste răspunsuri ale dumneavoastră alături de istoricul liceului realizat de domnul profesor Tiberiu Cierghi, de anuarele și revistele școlii (Interferențe și Orizonturi) ne-au ajutat să conturăm cele aproximativ 115 pagini din Poveste de licean.

Doamna profesor de limba română prof. dr. Cornia Dindelegan a conceput o poveste după modelul Ioanei Pavelescu „În intimitatea secolului al XIX-lea”. Din păcate timpul prea scurt(o lună și jumătate) răspunsurile la ghidul de interviu venite prea târziu a făcut ca povestea noastră să fie mai scurtă decât cea a modelului ales, dar sperăm că tot așa de frumoasă și de plăcută. Povestea noastră însă nu se termină aici, ea merge mai departe spre 100 de ani. Toate materialele necuprinse aici și care sperăm să vină în contiunare vor fi așezate în povestea noastră. Cine știe? Probabil peste 3 ani, când vom sărbătorii 90 de ani de la înființarea S.P.U. să aflăm o poveste reîntregită, cu imagini noi și cu alte „intimități” nedezvăluite până acuma.

În încheiere mulțumesc tuturor celor care au răspuns și completat ghidul de interviu și în mod deosebit celor care m-au pus în legătură cu alți racovițiști, colegi, prieteni etc..

În același timp regret că acest ghid nu a ajuns la mai multe personae(112 interviuri), dar sper că cu acestă ocazie vom reuși să stabilim o rețea de informare mult mai rapidă și mai bună.

Vă mulțumesc că ne-ați permis să vă cunoaștem și să scriem acestă poveste care de fapt este poveste dumneavostră.

Lectură plăcută!