Centenar în Colegiul Național ”Emil Racoviță”

………Toamna anului 2019 a fost consacrată celebrării centenarului Colegiului Național „Emil Racoviță”. În afara manifestărilor specifice care sau desfășurat în cadrul școlii în lunile septembrie, octombrie și noiembrie, instituția a deschis porțile spre comunitatea în mijlocul căreia s-a dezvoltat de-a lungul celor 100 de ani. Luna noiembrie, în special, având încărcătură simbolică deosebită, deoarece viața eminentului savant, explorator, speolog și biolog Emil Racoviță – patronul spiritual al colegiului nostru – s-a așezat sub semnul lunii lui Brumar: 15 noiembrie 1868 – 17 noiembrie 1947. Programul manifestărilor centenarului a fost gândit deopotrivă ca un omagiu celui care dă numele colegiului și ca o invitație călduroasă adresată tuturor celor care și-au legat devenirea personală și profesională de această veche școală românească.

………Colegiul Național „Emil Racoviță” –  una dintre cele mai prestigioase instituții ale învățământului preuniversitar clujean și național – are o lungă și bogată istorie, care se extinde pe durata unui secol. La 10 septembrie 1919, primul director al liceului (care astăzi e numit familiar CNER) deschidea porțile Școlii civile de băieți și fete. Călătorul care ar fi pătruns atunci în curtea școlii îi putea auzi pe fiii de țărani veniți din satele dimprejur rostindu-și cu mândrie deviza: Nu umblăm la școală să ne facem domni, ci ca prin muncă cinstită să ne cucerim țara asuprită de străini. Mulți dintre ei s-au făcut domni, ducând lumina științei și a profesionalismului în cele mai înalte foruri naționale și chiar la nivel mondial.
………Vineri, 15 noiembrie 2019, la ora 18:30, la Opera Națională Română din Cluj-Napoca, a avut loc un Concert omagial dedicat centenarului CNER, la care au participat absolvenți, părinți, cadre didactice, membri ai comunității clujene, indiferent de generație.
………Sâmbătă, 16 noiembrie 2019, de la ora 10, s-a desfășurat Simpozionul aniversar, găzduit de Colegiul Academic (Casa Universitarilor), prilej de rememorări și evocări ale personalităților care au marcat istoria centenară a Colegiului Național „Emil Racoviță”.………

  • Detalii eveniment